Cursul de yoga pentru anul I, prima grupa din București, se va desfășura săptămânal, în fiecare miercuri, de la ora 18:30, începând din data de 5 octombrie 2017, la sala Pipera 1 (localizare).

Prima conferință de deschidere a CURSULUI DE YOGA pentru începători a avut loc miercuri, 27 septembrie, de la ora 18:30, la sala de curs Pipera 1, B-dul Dimitrie Pompei nr 3-5.

Pentru detalii despre deschiderea cursurilor de yoga din țară consultați acest link. Consultați periodic aceste pagini. Informațiile se actualizează pe măsură ce apar.

Prima lună de curs este gratuită! Ultima lună de înscriere este decembrie.

***

Succesul şcolii de yoga MISA, atât în România cât şi în străinătate, se datorează unei abordări tradiţionale riguroase a sistemului yoga, volumului mare de elemente teoretice şi practice studiate şi integrării coerente a valorilor şi practicilor yoghine în contextul cultural occidental.

Prin YOGA puteţi realiza:

–    o sănătate excelentă,
–    eliminarea pe cale naturală a stresului şi a oboselii,
–    amplificarea inteligenţei şi umorului,
–    o stare de dinamism şi eficienţă,
–    o integrare armonioasă în familie şi în societate,
–    cunoaştere aprofundată de sine,
–    desăvârşire pe multiplele planuri ale fiinţei,
–    trezirea capacităţilor benefice paranormale latente.

Curs de yoga integrală

Cursul nostru este un curs de YOGA integrală. YOGA integrală este o combinaţie inteligentă de metode specifice tradiţionale utilizate în vederea dezvoltării armonioase a fiecărui aspect al fiinţei umane: fizic, emoţional, mental, intelectual şi spiritual.

Tehnicile YOGA predate sunt simple şi la îndemâna fiecăruia. Acest curs se adresează atât începătorilor cât şi avansaţilor, deoarece conţine mult mai multe elemente practice tradiţionale decât veţi găsi în toată literatura YOGA din Occident.

Ce ne poate oferi yoga?

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi o viziune înțeleaptă și echilibrată care ne poate ajuta să ne organizăm mult mai bine viața, astfel încât aceasta să fie din ce în ce mai armonioasă și împlinită.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi un set de metode simple și eficiente care, atunci când sunt aplicate corect și perseverent, ne ajută să dobândim o stare de sănătate deplină pe care apoi o vom putea menține cu ușurință.

Exerciţii simple şi tehnici de relaxare

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi exerciții accesibile cu ajutorul cărora ne vom armoniza trupul atât ca estetică și armonie, cât și ca tonus, energie și putere.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi tehnici de relaxare, de meditație și de concentrare care ne ajută să eliminăm definitiv oboseala, stresul, insomnia, să depășim anumite probleme emoționale și să compensăm în mod inteligent suprasolicitarea cu care ne confruntăm adeseori.

Dezvoltare personală

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi un sistem eminamente practic, extrem de eficient, de dezvoltare personală, care ne permite să dobândim succesul în tot ceea ce ne propunem să realizăm și care este benefic.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi cunoștințe esențiale și repere valorice care ne vor transforma radical viziunea asupra propriei ființe și asupra celoralți, asupra relațiilor personale sau profesionale și ne vor ajuta să ne armonizăm aceste relații.

Cunoștințe ezoterice străvechi

Yoga este atât de eficientă în atât de multe direcții importante deoarece ea este în primul și în primul rând un sistem spiritual, bazat pe cunoștințe ezoterice străvechi despre lume și viață, despre alcătuirea ființei umane. La modul fundamental, yoga ne oferă o cale spirituală autentică care ne permite să-L descoperim pe Dumnezeu în propria noastră ființă și să atingem starea de desăvârșire spirituală. Pe parcursul acestei căi de redescoperire interioară, vom beneficia din plin de beneficiile practicii yoga, căci vom avea o viață din ce în ce mai fericită și plină de sens.

Cel mai adesea, tot ceea ce este esenţial, misterios, profund şi dumnezeiesc este invizibil pentru ochii noştri fizici. Pe măsură ce ne trezim şi ne deschidem din ce în ce mai mult sufletul, începem totodată să percepem, din ce în ce mai clar, cu ajutorul ochiului celui tainic al inimii. Iubirea intensă, profundă şi fără măsură ne este de un real folos în cadrul acestui proces de trezire gradată a ochiului inimii. În felul acesta, facem primii paşi pe calea ce conduce către înţelepciune.” Profesor yoga Gregorian Bivolaru

Sursa text: yogaesoteric.net

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    as vrea sa ma inscriu si eu la cursurile de yoga pentru incepatori sau avansati, stiu ca au inceput din octombrie dar nu am putut atunci si mi-ar parea rau , ar fi o pierdere, sa astept pana la urmatorul octombrie…
    practic asane aproape in fiecare seara acasa si am citit cursul MISA de yoga pt incepatori gasit pe internet.

    Multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here