Evocarea în akasha a momentului „Schimbării la faţă“ a lui Iisus

Akasha – memoria cosmică universală despre care vorbeşte tradiţia yoghină – este o dimensiune misterioasă a Manifestării în care se află memorate sau impregnate absolut toate evenimentele şi momentele, absolut tot ceea ce s-a petrecut vreodată în Macrocosmos. Aplicând procedee spirituale specifice, yoghinul avansat se poate proiecta la voinţă în akasha, prin intermediul centrului de forţă vishuddha chakra, pentru a asista la orice moment din istorie doreşte. Atunci când evocăm în akasha un anumit eveniment, putem să ne proiectăm în acea dimensiune spaţio-temporală misterioasă şi să asistăm ca martori la evenimentul respectiv ca şi cum am fi prezenţi atunci când el s-a produs, cu oricât de mult timp în urmă. Momentul crucial al transfigurării sau al „Schimbării la faţă“ din viaţa lui Iisus Hristos – momentul în care, practic, Iisus Îşi asumă complet şi plenar misiunea Sa spirituală, poate fi la rândul său evocată în akasha.

Iată cum descrie Biblia acest eveniment.

Biblia ortodoxă, Evanghelia după Matei, Capitolul 17:

„1. Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

2. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca Soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

3. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

4. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: «Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.»

5. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L.»

6. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.

7. Şi Iisus S-a apropiat de ei şi, atingându-i, le-a zis: «Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.»

8. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.

9. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.“

În „Marea Evanghelie a lui Ioan“, volumul 5, descrierea detaliată a momentului Schimbării la faţă este redată de către Iisus însuşi:

Capitolul 234, Schimbarea la faţă a Domnului pe muntele Tabor

8. După aceea, i-am chemat pe cei trei ucenici la Mine şi am pornit la drum. Pe o parte a muntelui se putea urca cu uşurinţă şi în câteva ore am ajuns pe vârful cel mai înalt. Totuşi, acest munte era atât de înalt încât chiar şi căţărătorii experimentaţi aveau nevoie de douăsprezece-treisprezece ore ca să urce până acolo, aşadar şi această ascensiune a noastră a fost tot un fel de miracol.

9. Acum ne aflam pe piscul cel mai înalt, de pe care se putea vedea aproape întreaga Galilee, Iudeea şi Palestina şi o parte din adevărata mare. Când, fiind profund transfiguraţi din cauza măreţei şi minunatei privelişti, ucenicii Îmi mulţumeau din tot sufletul pentru această nemaipomenită desfătare, Eu atunci, prin Graţia Tatălui Meu Ceresc, M-am transformat la faţă, astfel încât chipul Meu strălucea asemenea Soarelui, iar veşmintele Mele deveniseră de un alb luminos, ca zăpada proaspăt căzută, luminată de soare. Cei trei ucenici au rămas încremeniţi şi abia mai puteau vorbi de uluire.

10. Petru, după ce cu greu a reuşit să-şi revină din uluire, a zis: «Doamne, suntem aici deja în Împărăţia Tatălui Ceresc sau numai în paradis? Mi se pare chiar că aud voci foarte diafane de îngeri în jurul meu!»

11. Eu am spus: «Nici în Împărăţia Tatălui Ceresc şi nici în paradis, ci pur şi simplu, în mod natural, aici pe pământ! Dar pentru că avem atât Împărăţia Tatălui Ceresc, cât şi Paradisul în noi înşine, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu, iar acesta cuprinde tot ce e adevărat şi bun, suntem într-adevăr acum, simultan, atât în Împărăţia Tatălui Ceresc şi în paradis, cât şi pe pământ. Aceasta este şi ceea ce v-a transfigurat sufletele, iar pentru că aţi fost transfiguraţi în sufletele voastre înaintea Mea, am fost şi Eu transfigurat la exterior în faţa ochilor voştri, pentru ca să realizaţi cu adevărat că, deşi vă aflaţi pe pământ, sunteţi simultan şi în paradis, şi în Împărăţia Tatălui Ceresc, fiind în interiorul vostru plini de adevăr spiritual şi de credinţă, şi – de aceea – plini de bine şi de iubire; căci adevărata Împărăţie a Tatălui Ceresc şi adevăratul paradis înseamnă să credeţi în Mine şi să faceţi cum v-am învăţat, să Mă iubiţi prin faptele voastre din toată inima şi veţi avea astfel adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu în voi înşivă, fără ca să mai fi nevoie să ajungeţi undeva, în infinitatea Creaţiei, la o astfel de împărăţie. Odată ce ea este în voi, atunci ea este şi pretutindeni, în întreaga infinitate; şi oriunde vă veţi afla în spaţiu – aici pe acest pământ, pe lună sau pe una dintre numeroasele stele, care sunt tot corpuri cereşti –, veţi fi astfel înconjuraţi de fraţii voştri preafericiţi, chiar dacă nu îi veţi putea vedea cu ochii voştri carnali, din cauza trupului vostru.»“

În Evanghelii, Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos este situată într-un moment decisiv, cel în care Iisus, recunoscut de ucenicii Săi ca Mesia, le dezvăluie felul în care se va împlini lucrarea sa: preamărirea sa va fi o înviere, după trecerea prin suferinţa şi moartea sa ispăşitoare pentru întreaga umanitate. Iisus urma să fie batjocorit, bătut, răstignit, ceea ce putea trezi îndoiala ucenicilor în dumnezeirea lui. De aceea, prevestind patimile pe care urma să le trăiască, El a spus că le primeşte de bunăvoie, pentru mântuirea lumii. Abia apoi s-a arătat în strălucirea sa divină, pe muntele Tabor, în faţa lui Petru, Iacov şi Ioan. Dumnezeu L-a învăluit pe Iisus în slavă dumnezeiască, El apărându-le apoi ucenicilor cu faţa transfigurată.

În acel moment al „Schimbării la faţă“, ucenicii L-au văzut pentru prima dată în adevărata Sa înfăţişare, de Fiinţă Care este una cu Dumnezeu, căci strălucea ca Soarele, dar şi de Om, căci purta un veşmânt. Înfăţişarea Lui umană era aşa de pătrunsă de dumnezeire, încât veşmântul şi trupul Îi străluceau, pline de Lumină.

În concepţia creştină, norul de slavă care îi învăluise pe cei trei profeţi divini şi pe Apostoli era manifestarea Duhului Sfânt, puterea lui Dumnezeu Tatăl. Din nor, glasul Tatălui a repetat cuvintele rostite la Botezul lui Hristos „Acesta este Fiul Meu cel iubit“.

Din perspectiva tradiţiei yoghine, Sinele Suprem (Atman) corespunde conştiinţei cristice, atingerii condiţiei de Fiu al lui Dumnezeu şi este centrul etern, nenăscut şi nemuritor al conştiinţei individuale. Lumina divină (Jyotis) emanată de Sinele Suprem Atman coboară în manifestare. Atman este izvorul oricărei lumini manifestate, care nu este decât reflexul, oglindirea Luminii Supreme. Această Lumină şi totodată Cunoaştere divină învăluie şi cuprinde toate lucrurile, în simultaneitate, în sânul veşniciei sau altfel spus al Eternului Prezent.

Slava feţei lui Hristos este, din această perspectivă, manifestarea plenară a Luminii divine necreate a Sinelui Suprem Atman. Ea evocă pierduta stare paradiziacă a omului şi îl îndeamnă, totodată, la restaurarea naturii sale divine esenţiale. Aşa cum Lumina dumnezeiască s-a făcut cunoscută Apostolilor pe muntele Tabor, ea s-a făcut cunoscută tuturor sfinţilor şi misticilor şi se face cunoscută, până la urmă, tuturor acelora care o caută cu dăruire şi credinţă.

Schimbrea la faţă a lui Iisus pe Tabor reaminteşte tuturor oamenilor posibilitatea lor de transfigurare şi de îndumnezeire, cu tot cu trup.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.