Iustin Capră aduce viitorul mai aproape, prefigurându-l prin invenţiile sale

Un om cu o inteligenţă şi creativitate tehnică extraordinară, dublată de o cultură vastă şi mult bun simţ, Virgilius Justin Capră, cunoscut şi ca Iustin Capră s-a născut în 1933 la Măgureni, în Prahova. Este inginer şi, mai ales, un inventator renumit. Deşi celebru în întreaga lume, locuieşte la Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, într-o căsuță de lemn, în curtea căreia își are atelierele.

În această casă l-au vizitat de curând un grup de practicanţi yoga în cadrul şcolii MISA, ingineri pasionaţi de a descoperi şi a crea aparate care să ne îmbunătăţească viaţa. Ei i-au prezentat unele dintre realizările lor, apoi au avut un lung dialog plin de învăţăminte surprinzător de spirituale.

„Cine vrea – găseşte soluţii, cine nu – găseşte justificări”

Invenţiile lui Iustin Capră sunt atât de uimitoare încât devansează cu mult perioada în care au fost realizate şi au nevoie de mult timp până ajung să fie folosite pe scară largă. În 1950, de exemplu, pe când era la liceu, a inventat un dipozitiv cu comandă verbală, ceva de neimaginat pe atunci. În 1956, la nici 25 de ani, a inventat un aparat individual de zbor, pe care l-a numit rucsac zburător, similar cu cele folosite în zilele noastre în călătoriile spaţiale.

A inventat caroseria fluidă: „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nu ninge.”

Una dintre invenţiile pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze este un dispozitiv care produce curent electric din zgomot! O alta, pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică, este un dispozitiv care micşorează masa unui obiect (folosind teoria impulsului şi contrazicând legea fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar).

A construit circa 100 de vehicule neconvenţionale: 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Mai cunoscute sunt: un micro-autoturism, „Soleta”, care consumă 0,5 l/100 km şi o motoretă care funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, cu o autonomie de 80 km).

Citește tot articolul pe YogaEsoteric.net

3 COMENTARII

  1. E chiar un om important pentru omenire, dar sunt multi ca ei, si toate inventile lor sunt oprite de cineva…??, daca nu ar fi fost oprite multe firme (de gaz, curent, petrol) ar falimenta. Noi ceilalti daca nu putem sa facem asemenea inventii ar trebui sa ne luptam pentru ele (ca sa fie puse in aplicare) caci e spre binele nostru.
    Ar fi fost mult mai frumos daca erau si poze cu inventile lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.