Starea inefabilă de rafinare a naturii mentale, ce permite înţelegerea profundă a învăţăturii spirituale autentice

La modul potenţial, mintea fiecărei fiinţei umane se prezintă, analogic vorbind, întocmai ca un diamant (vajra). Ea poate fi capabilă, în anumite condiţii adecvate, să recepteze şi să vehiculeze cu uşurinţă cele mai variate şi rafinate energii subtile de natură mentală, ce există în eternitate în sfera subtilă mentală infinită a Manifestării lui Dumnezeu. Cu toate acestea însă, în cazul marii majorităţi a fiinţelor umane, natura lor mentală se află încă şi se menţine într-un stadiu incipient de dezvoltare, fiind asemănătoare, analogic vorbind, cu un diamant neşlefuit, brut, ascuns şi opac, ce este deocamdată incapabil sau poate doar parţial capabil să îşi manifeste strălucirea şi frumuseţea lui specifică.

În practica yoga, atât în etapele de început, cât mai ales în fazele avansate de practică, rafinarea naturii mentale a yoghinului reprezintă o necesitate esenţială a transformării sale spirituale. Practica sistematică a concentrării mentale perfecte (dharana), focalizarea selectivă şi atentă asupra anumitor aspecte precise, de natură senzorială, exterioare sau interioare, ce sunt plăcute şi captivante pentru atenţia aspirantului, practica sistematică a meditaţiei yoghine profunde (dhyana), focalizarea atenţiei asupra energizării preponderente a anumitor focare tainice de rezonanţă ocultă® din fiinţă, toate acestea reprezintă doar câteva dintre modalităţile practice efective ce favorizează trezirea şi amplificarea proceselor subtile de rafinare a naturii mentale în fiinţa aspirantului spiritual.

Procesul evolutiv, gradat, de rafinare a naturii mentale implică întotdeauna trezirea şi energizarea armonioasă a anumitor focare secrete de rezonanţă ocultă®, ce există în fiinţă, care sunt prezente în structura mentală a practicantului şi care permit atât receptarea anumitor energii subtile mentale, cu frecvenţe de vibraţie superioare, cât şi accesul şi apoi menţinerea în dimensiunea subtilă supramentală, determinând de fiecare dată, în mod necesar, apariţia unor fenomene de înţelegere superioară, a unor revelaţii, manifestarea intuiţiei superioare ori apariţia unor stări de iluminare spirituală.

În practica spirituală există anumite momente privilegiate şi anumite situaţii favorabile care, dacă sunt cunoscute cât mai bine, pe cât posibil chiar cu anticipaţie, pot favoriza trezirea şi amplificarea stării inefabile de rafinare a naturii mentale în fiinţa practicantului spiritual. Astfel de situaţii favorabile sunt: conştientizarea fenomenelor de sincronicitate dumnezeiască, ascultarea sfaturilor pline de înţelepciune şi profund revelatoare primite de la Ghidul spiritual, lectura atentă a anumitor scrieri spirituale autentice, asimilarea mesajului tainic şi totodată profund transformator ce este cuprins în anumite aforisme şi cugetări divin inspirate, meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra anumitor aspecte spirituale sau Atribute Dumnezeieşti, precum şi manifestarea unor intenţii clare, ferme şi intense de a trezi în universul lăuntric stări de revelaţie şi de inspiraţie creatoare, divină. Toate aceste modalităţi spirituale practice, precum şi multe altele asemenea lor, conduc în mod indubitabil, în cazul aspiranţilor spirituali sinceri şi perseverenţi, ce manifestă o reală deschidere faţă de ceea ce este sublim şi dumnezeiesc, la o certă rafinare a naturii lor mentale.

În cadrul procesului de rafinare a naturii mentale, aspirantul spiritual depăşeşte gradat feluritele obstacole de natură mentală care i-ar mai putea altera înţelegerea profundă şi reflectarea fidelă, în propriul univers lăuntric, a Adevărului Ultim Divin. Starea inefabilă de rafinare a naturii mentale face posibilă eliminarea gradată a marii majorităţi a aspectelor de natură inerţială (tamas) sau a celor generatoare de agitaţie şi perturbare (rajas), care mai pot fi încă prezente în structura mentală a practicantului yoghin. Prin intermediul înţelegerii profunde care apare în cazul stărilor superioare de rafinare a naturii mentale pot fi îndepărtate cu succes din fiinţă stările inferioare de confuzie mentală, agitaţia fără rost a minţii, tulburările mentale de tot felul, stările emoţionale joase, de genul fricii, invidiei, geloziei, furiei, închistării etc. Rafinarea naturii mentale permite practicantului yoghin să poată constata că în fiinţa sa survin veritabile victorii spirituale împotriva prostiei şi a ignoranţei, care încă se mai pot manifesta, în forme foarte variate.

Odată ce această stare superioară de rafinare a naturii mentale se va stabiliza în fiinţa unui yoghin perseverent, ea îl va ajuta să poată beneficia ulterior, mai mereu, de o capacitate discriminativă mult superioară, ce îi va permite apoi să sesizeze mult mai clar şi mai atent feluritele nuanţe subtile, pline de semnificaţii profunde şi transformatoare, atât ale învăţăturilor spirituale autentice pe care le primeşte de la Ghidul său spiritual, cât şi ale celor care sunt consemnate în scrierile yoghine tradiţionale, pe care el le studiază în mod constant. În această stare superioară de conştiinţă, practicantul yoghin va putea înţelege sensul profund transformator, divin, al feluritelor situaţii concrete de viaţă, la care el participă, şi care i se vor revela atunci ca fiind veritabile mesaje transformatoare, pline de înţelesuri tainice, pe care Dumnezeu i le oferă, cu o dragoste şi cu o bunătate divină infinită.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.