Starea tainică de sinergie spirituală ce apare şi se manifestă în cadrul unui grup spiritual profund benefic, unit şi fratern

Cuvântul „sinergie“ este conex cu cuvântul grecesc „synergia“, care înseamnă „muncă în comun“ sau „acţiune de cooperare eficientă între mai multe forţe sau fiinţe“. Manifestările sinergice sunt deosebit de răspândite, fiind cunoscute în fizică (de exemplu, faptul că prin combinare, quarcurile produc protoni şi neutroni), în chimie (un exemplu popular de sinergie este apa, care este un compus al hidrogenului şi al oxigenului), în genetică (interacţiunile între gene şi genom), în biologie (diviziunea activităţii în coloniile bacteriene sau sinergiile de scară din organismele multicelulare, precum şi multe alte tipuri diferite de sinergii produse de comunităţi cu organizare de tip social, cum sunt, de exemplu, coloniile de albine). În general, sinergia este rezultanta combinării sau a unei acţiuni realizate împreună de către două sau mai multe părţi ale unui sistem, astfel încât efectul combinat să fie mai mare decât suma efectelor ce ar fi putut fi obţinute separat de fiecare dintre părţi. Pe scurt, sinergia se manifestă atunci când rezultatul este mai mare decât suma părţilor.

Cel mai fascinant fenomen de interacţiune sinergică este sinergia umană, care se referă la activităţile benefice ce sunt realizate de mai mulţi oameni la unison. Aşa cum reiese şi din semnificaţia cuvântului grecesc „synergos“, care înseamnă „a avea de lucru împreună“, sinergia manifestată în viaţa fiinţelor umane determină unificarea forţelor active ale mai multor oameni într-un efort convergent şi eficient. În lumea umană, sinergia benefică presupune interacţiunea şi cooperarea a două sau mai multe fiinţe umane sau a mai multor grupuri de fiinţe umane pentru a genera un efect combinat binefăcător, ce va fi cu mult mai mare decât suma efectelor separate pe care le-ar fi putut genera fiecare persoană în parte. Sinergia umană benefică apare de obicei atunci când două persoane cu abilităţi diferite, complementare, cooperează armonios. Cooperarea constructivă între mai mulţi oameni cu abilităţi şi înzestrări practice diferite se poate produce astfel foarte des atunci când există bunăvoinţă şi o deschidere interioară adecvată. În general, cel mai comun motiv pentru care oamenii cooperează este faptul că în cazul acţiunilor sinergice se produce o amplificare a rezultatelor benefice care apar.
Tocmai de aceea, sinergia umană binefăcătoare este urmărită atunci când fiinţele umane implicate acţionează într-o direcţie bună, în mod concertat, împreună, pentru a genera astfel un rezultat favorabil, ce are într-un anume fel o valoare mult mai mare decât totalul valorilor individuale. Pe de altă parte, oamenii tind uneori să se specializeze doar pentru a fi capabili de a forma grupuri de sinergie mare, în care diviziunea muncii şi lucrul în echipă sunt integrate în mod armonios. Sinergia umană benefică apare atunci când fiinţele umane interacţionează congruent. În sistemul de lucru realizat împreună pentru un scop binefăcător oamenii pot combina competenţele lor individuale în scopul de a îmbunătăţi rezultatele care apar, generând astfel o sinergie umană benefică. O sinergie umană benefică eficientă se referă la un beneficiu final al tuturor celor care acţionează sinergic. Caracteristica principală a sinergiei umane benefice constă în interacţiunea forţelor active ce sunt specifice pentru două sau mai multe fiinţe umane, astfel încât efectul lor combinat să fie în final mai mare decât suma efectelor lor individuale, realizare care este cu putinţă printr-o cooperare eficientă între participanţi şi printr-o orientare benefică a tuturor celor care participă, atât în intenţie, cât şi în modul de realizare efectivă. Această formă creatoare de cooperare sinergică benefică generează în final un efect sporit combinat.

În interacţiunile dintre oameni, procesul de sinergie benefică poate fi înfăptuit într-un mod plenar mai ales atunci când sinergia implică întreaga fiinţă a fiecărui participant, angrenând într-un mod creator, benefic şi fructuos toate nivelurile fiinţei, într-o perfectă stare de integrare spirituală. În acest caz fericit putem afirma că între fiinţele umane participante se generează o inefabilă stare de sinergie spirituală. Sinergia spirituală face ca activitatea realizată în cadrul unui grup spiritual unit şi fratern să genereze un rezultat benefic global, ce este mult mai amplu şi mai complex decât în cazul în care fiecare persoană din cadrul grupului ar fi acţionat individual în direcţia aceluiaşi scop. Starea de coeziune spirituală a unui grup uman trebuie să fie atent luată în considerare, deoarece coeziunea de grup reprezintă premisa esenţială prin care se generează intensitatea şi natura rezultatelor acţiunilor ce sunt realizate la unison şi care apar prin însumarea sinergică a atitudinilor reciproce ce există între membrii grupului. Sinergia spirituală este o acţiune de cooperare de anvergură ce survine între mai multe fiinţe umane, care generează un răspuns ce este cu mult mai mare decât cel care ar fi fost generat de însumarea acţiunii separate a fiecărui participant.

Sinergia spirituală este un mod colectiv de acţiune care dovedeşte practic adevărul afirmaţiei că „în unirea forţelor benefice ale mai multor oameni care acţionează în mod benefic la unison se află puterea benefică interioară mult amplificată“. Sinergia spirituală se referă la efortul combinat al fiinţelor umane în calitate de participanţi ai unui grup spiritual unit şi fratern. Sinergia spirituală implică asocierea mai multor fiinţe umane care prezintă fiecare o anumită stare de aspiraţie spirituală şi care, fiind animate de o astfel de stare superioară, realizează la unison o acţiune spirituală importantă, având atenţia ferm orientată în acelaşi sens sau către un acelaşi scop benefic.
Sinergia spirituală este o formă superioară, creatoare, benefică de sinergie umană şi ea conduce printre altele la stimularea unor idei noi, care au ca rezultat o mai mare eficienţă. Starea de sinergie spirituală este o modalitate uimitoare de a genera idei benefice noi şi originale, de a face posibile unele descoperiri valoroase, ce sunt inspirate atunci de Dumnezeu şi de a avea acces la stări superioare de conştiinţă. Sinergia spirituală dintre oameni face să se manifeste un cumul de forţe subtile binefăcătoare, care determină declanşarea creativităţii superioare şi produce totodată anumite treziri lăuntrice, cu totul excepţionale, ce apar şi se manifestă apoi în aproape fiecare fiinţă umană participantă, rezultate care sunt situate cu mult peste media capacităţilor individuale ale celor care participă. Aceste rezultate sunt accesibile aproape fiecărui membru al grupului, în condiţiile participării sale active la o manifestare spirituală sinergică, binefăcătoare. Sinergia spirituală face să se producă o interacţiune creatoare a câmpurilor mentale individuale şi favorizează declanşarea unor tainice fenomene de rezonanţă ocultă® ce conduc la manifestarea unor fenomene de trezire supramentală spontană şi de deschidere spirituală în cazul marii majorităţi a celor care acţionează benefic şi în mod sinergic, la unison.

Starea de sinergie spirituală reprezintă unirea în cuget şi în simţiri a mai multor oameni care sunt animaţi cu toţii la unison de impulsionarea tainică ce se manifestă prin intermediul energiei sublime a Graţiei dumnezeieşti. Atunci când este manifestată plenar, sinergia spirituală dintre oameni face să se manifeste un foarte intens răspuns divin şi favorizează accesul fiinţelor umane participante la impulsionarea divină care se manifestă din plin în asemenea situaţii, ca un inefabil răspuns divin. Într-o astfel de fericită situaţie de unison spiritual este cu putinţă simţirea inefabilă, de către fiecare fiinţă umană care este animată de starea de sinergie spirituală care se manifestă atunci, a îmbrăţişării tainice a lui Dumnezeu Tatăl.

În cadrul acestei şcoli spirituale există deja o mulţime de fiinţe umane pregătite lăuntric, care pot să realizeze foarte mult bine. Acţionând cu toţii la unison, întotdeauna împreună cu Dumnezeu, implorându-I cu aspiraţie şi umilinţă ajutorul divin, fiecare dintre noi putem înţelege că, prin intermediul unei stări exemplare de sinergie spirituală, pot fi contracarate de exemplu, prin anumite acţiuni spirituale eficiente realizate la unison, anumite posibile situaţii catastrofale care ar putea să apară pe această planetă. În cazul asocierii mai multor procedee spirituale, eficacitatea lor este cu mult mai mare decât eficacitatea fiecărei modalităţi practice în parte, realizată separat.

Sinergia spirituală face totodată să apară şi să se manifeste în fiinţa umană care Îl apelează cu credinţă şi umilinţă pe Dumnezeu un anumit răspuns tainic al lui Dumnezeu, ce este manifestat prin intermediul energiei sublime, tainice a Sfântului Duh (MahaShakti). Starea tainică de sinergie spirituală face să apară în Microcosmosul fiinţei umane o tainică şi liberă cooperare între harul lui Dumnezeu şi voinţa fiinţei umane, în vederea îndeplinirii unei anumite acţiuni spirituale ce este divin integrată. În cazul manifestării plenare a stării de sinergie spirituală în cadrul unui grup spiritual unit şi fratern, care este alcătuit din multe sau din foarte multe fiinţe umane, care se vor deschide lăuntric către Dumnezeu, ele vor putea simţi apoi dacă sunt cu adevărat chemate către El, simţind aceasta prin starea de rezonanţa ocultă® tainică, sublimă, ce se va manifesta atunci în universul lor lăuntric.

Pe măsură ce ele se vor înălţa către Dumnezeu şi se vor transforma totodată, în cadrul unor astfel de grupuri spirituale, ce sunt animate de starea inefabilă de sinergie spirituală, atunci şi Dumnezeu va coborî către ele, către noi toţi şi va primi rugile noastre colective cu totul altfel. Apariţia şi manifestarea unor astfel de grupuri sau comunităţi spirituale, în care fiinţele umane vor acţiona la unison, într-o exemplară stare de sinergie spirituală, va atrage totodată în ambianţa energetică a Pământului sau, altfel spus, în aura planetară energii divine, sublime, pure care vor fi de natură să anihileze şi să ardă energiile malefice care sunt acumulate la ora actuală în aura planetei Pământ. Toate acestea vor opera sinergic şi vor declanşa transformarea condiţiilor la nivel planetar. O mare importanţă o va avea în această direcţie manifestarea periodică a efectului tainic de sporire sau de înmulţire, ce survine de fiecare dată atunci când mai multe fiinţe umane orientate benefic acţionează la unison, într-o exemplară stare de sinergie spirituală.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.